anul IV. numărul 1. - aprilie 2008 - Evenimente


Melinda Instal prezintă: noul showroom de la Bucureşti

La data de 11 aprilie, Melinda Instal va inaugura la Bucureşti un nou salon de prezentare, eveniment important în dezvoltarea sistemului de distribuţie al firmei. Anticipând inaugurarea festivă am stat de vorbă cu directorul de zonă Bucureşti, dl. Imre Nagy, pentru a afla amănunte legate de acest eveniment.

De unde provine ideea inaugurării unui salon de prezentare la Bucureşti?
În oferta Melinda Instal se regăsesc anumite produse, care nu pot fi comercializate cu succes în mod exclusiv prin intermediul cataloagelor. Aşa sunt obiectele de tehnică sanitară: instalaţiile de baie, căzi de baie, cabine de duş, faianţă şi gresie, robineţi şi chiuvete. Clienţii doresc să vadă aceste produse înainte de a le cumpăra şi faptul că nu le-am putut satisface până acum această cerinţă a reprezentat un dezavantaj. Cel mai bun mediu de a expune produsele sub forma în care acestea pot fi utilizate este un salon de prezentare. Zona Bucureştiului cuprinde o mare parte a pieţei şi tocmai de aceea am dorit să fim prezenţi şi aici cu aceste produse.

Sub ce formă aţi asigurat deservirea acestei regiuni până în prezent?
Până mai recent în această zonă am furnizat în special elemente şi materiale pentru instalaţii de încălzire, mai puţin pentru domeniul sanitar. Pentru aceasta am avut la dispoziţie un depozit, care din vara anului 2007 a funcţionat în această locaţie, pe şoseaua Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 13,5.

Cât de mare este acest salon de prezentare şi unde este situat?
Locaţia este identică cu cea a depozitului care a funcţionat anterior aici. Salonul în sine are o suprafaţă de 230 mp, fiind parte integrantă a depozitului Melinda Instal de 2500 mp. Tot aici se găseşte şi depozitul Melinda Steel cu o suprafaţă identică, de 2500 mp.

Care este grupul ţintă pe care doriţi să-l deserviţi în acest mod?
Prin crearea acestui salon de prezentare ne-am gândit în special la cei care sunt implicaţi în proiecte mai mari - cei care doresc să vadă cum arată produsele respective sub formă finalizată. Dacă se lucrează la amenajarea unui apartament, sau a unui hotel, spre exemplu, imaginea de ansamblu a băii, înaintea demarării proiectului, sau a depunerii comenzii, poate fi un avantaj deosebit. Decizia este mai facilă astfel, iar dacă e nevoie, putem asista clientul la faţa locului cu sfaturi profesionale.
Bineînţeles, dorim să atragem şi clienţii care au achiziţionat aceste produse din alte părţi. Cei care vor veni aici, nu vor cumpăra mărunţişuri. Ideea este de a oferi clienţilor toate produsele de care au nevoie, într-un singur loc.

În ce zonă veţi putea asigura furnizarea materialelor de la acest depozit?
Zona de deservire este destul de largă, cuprinzând regiunea dintre Râmnicu-Vâlcea, Piteşti, Constanţa, Giurgiu, Câmpina. Regiunea aceasta din sud-estul ţării este astfel cea mai mare zonă deservită de un depozit.

Unde sunt situate celelalte saloane de prezentare ale firmei Melinda Instal?
Avem saloane de prezentare în Odorheiul Secuiesc, Miercurea Ciuc, Vlăhiţa, Gheorgheni, Braşov, Târgu Mureş, iar din aprilie şi în Bucureşti, bineînţeles. Dorim să inaugurăm şi alte saloane de prezentare în Oradea şi Timişoara.

Care sunt avantajele aduse de existenţa unui salon de prezentare, pentru Melinda Instal şi partenerii săi?
Acest salon de prezentare va contribui la etalarea nivelului Melinda Instal, pe care până acum nu l-am putut prezenta în mod corespunzător doar prin depozitul de materiale, tocmai din lipsa unui asemenea showroom. Salonul poate astfel prezenta în mod nemijlocit calitatea produselor şi a serviciilor Melinda Instal. Preconizăm totodată, că vânzările în domeniul tehnicii sanitare vor creşte cu 30-40% comparativ cu cele de anul trecut.

Cine vor fi prezenţi la inaugurarea oficială şi cu ce programe îi aşteptaţi?
Am trimis invitaţii către 50 dintre cei mai fideli clienţi ai noştri din această zonă, care au fost alături de noi pe parcursul anilor. Bineînţeles, va fi prezentă conducerea firmei, de la Odorhei. Cu această ocazie vom organiza şi două prezentări profesionale: despre sistemele solare, respectiv despre sistemul Uni-Tech. Sperăm ca cei care vor vizita salonul de prezentare să profite din îmbinarea utilului cu plăcutul, nu numai cu ocazia inaugurării, ci pe tot parcursul anului!

 

Rita Cebuc

Melinda Installateur
Catalog de produse


Login parteneri

Vreau să devin partener
Am uitat parola



 

 

Nume utilizator şi/sau parolă incorectă! Vă rugăm încercaţi din nou, sau utilizaţi linkul "Am uitat parola".

Înapoi la login

Pentru recuperarea parolei întocmiţi formularul

 

 

Înapoi la login  

Datele furnizate nu se găsesc în baza noastră de date!

Înapoi | Înapoi la login

Parola a fost trimisă la adresa de mail!

Înapoi la login

Abonare la newsletter

Curs valutar

pentru 19 mai 2012
1 EUR = 4.44 RON
1 USD = 3.49 RON
Arhivă