anul IV. numărul 2. - iulie 2008 - Ştiri


Ştiri

Prezentare şi desfacere la Timişoara
Din luna aprilie al acestui an, un nou depozit de desfacere şi magazin de prezentare al Melinda Instal îşi aşteaptă clienţii în Timişoara. Noua locaţie doreşte să deservească de pe cei 1500 m2 - spaţiu de depozitare - în special clienţii din judeţul Timiş, Caraş-Severin şi Arad. Pe lângă distribuţie, cei care vin pe Calea Lugojului 58-60 au ocazia să vadă obiecte sanitare şi instalaţii termice expuse în salonul de prezentare de la faţa locului.

Centre de desfacere în locaţii noi
În toamna anului 2008 Melinda Instal va deschide un nou centru de distribuţie, de data aceasta la Craiova. Din luna septembrie acest centru de distribuţie va facilita, printr-un personal de 20 de angajaţi, deservirea clienţilor şi a partenerilor din regiunea de est a Munteniei (Vâlcea, Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi), dintr-un depozit de peste 1400 m2. Până la sfârşitul anului se preconizează inaugurarea în această locaţie (în spatele magazinului Praktiker) a unui salon de prezentare a produselor sanitare şi de tehnica instalaţiei, pe două nivele.

Reamenajare la Odorheiu Secuiesc
Clienţii care până acum s-au aprovizionat de la faţa locului în Odorheiu Secuiesc vor constata că din luna
septembrie vor fi întâmpinaţi într-un decor modificat. Locaţia şi-a schimbat organizarea fizică, salonul de prezentare şi magazinul de specialitate în instalaţii mutându-se în clădirea de la intrarea amplasamentului, pe două nivele, unde până acum au funcţionat birourile. Accesul direct, de pe şosea, doreşte să faciliteze deservirea clienţilor care pot vedea produsele care îi interesează expuse într-un show-room amenajat pe 240 m2.

Centru logistic la Odorheiu Secuiesc
Din luna august unităţile teritoriale din afara judeţului Harghita vor fi aprovizionaţi dintr-un depozit cu o suprafaţă de 3.000 m2. Noul depozit este unul dintre cele trei mari centre logistice (Odorheiu Secuiesc, Timişoara, Bucureşti) prin care reţeaua Melinda Instal asigură deservirea unităţilor sale la nivel naţional. „Datorită dezvoltării şi extinderii noastre există o nevoie în creştere pentru astfel de amenajări. Investiţia de 1 milion de euro a adus centrul logistic la un standard care răspunde celor mai înalte cerinţe la nivel european," a declarat directorul executiv Lehel András.

Cataloage de produse de la Melinda
În decursul lunii august 2008 va apare Catalogul de Sanitare al firmei Melinda Instal. Va conţine informaţii despre obiecte sanitare, cabine de duş, baterii şi sisteme de duş, gresie şi faianţă, toate produsele expuse în saloanele de prezentare ale Melindei.
Tot pe parcursul verii veţi avea ocazia să răsfoiţi noul catalog de produse a diviziei de prelucrare a lemnului a firmei Melinda Instal - ProfiWood. Catalogul va prezenta toată gama de produse pe care Profi Wood le execută - de la ferestre şi uşi interioare şi exterioare, la mobilier de bucătărie şi scări interioare.
Catalogul de produse termo-hidro-sanitare ediţia 2008-2009, dedicat în special participanţilor pieţei de instalaţii din România, se bucură de un succes deosebit: cele 10.000 de exemplare comandate până acum au ajuns la clienţi. Cei care doresc să îl primească pot solicita un exemplar gratuit la adresa abonament@melinda.ro sau prin completarea corespunzătoare şi expedierea talonului de pe ultima pagină a revistei.

Melinda Instal în Bulgaria
Începând cu anul 2008 Melinda Instal este prezentă şi în noua ţară membră a Uniunii Europene - Bulgaria. Colaborarea cu magazinele Baumax face posibilă furnizarea produselor sanitare şi de tehnica instalaţiilor şi celor din ţara vecină.

Noi unităţi de colectare a dopurilor
Pentru a veni în sprijinul celor care participă în campania demarată în a această primăvară - „Fii şi tu colecţionar!", Melinda Instal a conectat noi centre de colectare a dopurilor de radiatoare, pe lângă cele deja existenţe în reţea. Noile locaţii sunt: Real Instal (Reghin), Divas Instal (Bistriţa), Instaldi (Târgu Mureş), Velker Trade (Baia Mare). Detalii despre aceste noi centre puteţi afla din paginile 13-14 ale revistei.

Melinda Installateur
Catalog de produse


Login parteneri

Vreau să devin partener
Am uitat parola



 

 

Nume utilizator şi/sau parolă incorectă! Vă rugăm încercaţi din nou, sau utilizaţi linkul "Am uitat parola".

Înapoi la login

Pentru recuperarea parolei întocmiţi formularul

 

 

Înapoi la login  

Datele furnizate nu se găsesc în baza noastră de date!

Înapoi | Înapoi la login

Parola a fost trimisă la adresa de mail!

Înapoi la login

Abonare la newsletter

Curs valutar

pentru 19 mai 2012
1 EUR = 4.44 RON
1 USD = 3.49 RON
Arhivă