2010.06.15 Schimb de experienţă pentru clienţii fideli

Din cauza măsurilor luate datorită crizei economice şi lipsa bugetului alocat, atât producătorii, cât şi noi distribuitorii am renunţat la organizarea evenimentelor de acest gen. La începutul anului însă, producătorul german de armături şi baterii, SCHELL GmbH a venit cu propunerea să reluăm obiceiul." A declarat Enikő Verestói, manager marketing al fimei Melinda Instal.

Participanţii au fost în număr de 12, majoritatea din zona capitalei, Olteniei şi Sudul Ardealului: D-na Patorcici Steluţa de la Incomat Impex Tulcea, d-na Bebechi Anca - Unimat Sibiu, dl Pătru Eugeniu - Tehnoinstal Târgu-Jiu, Colomaş Daniel - Exponential Craiova, dl Oneaţa Ilie - Onimpex Drăgăşani, dl. Sandor Laszlo din Zetea, judeţul Harghita, dl Hodor Levente - Teks Târgu-Secuiesc, dl Grosu Bogdan Ştefănuţ - Evans Sinaia, iar din Bucureşti domnii Mihalyfalvi Cristian - Cin Som Prom, Ignat Constantin Darel Instal şi dl Grosu Nicolae - Mixtehno Star.

Călătoria din Germania avută loc în perioada 10-12 iunie a cuprins vizitarea obiectivelor turistice din Koln, a domului celebru, excursie la peştera AttaHöhle aflată în apropiere, fără a uita însă de ţelul principal - vizitarea fabricii Schell şi training despre produse. SCHELL este un lider în producţia de armături pentru instalaţii pentru construcţii. Timp de peste 70 de ani investeşte în continuu în produse şi servicii inovatoare. Este considerat lider din punct de vedere tehnologic în industria ventilelor colţare, armăturilor electronice şi mecanice de spălare. Imaginea impecabilă a brandului se bazează pe o politică de calitate, care vizează performanţa fără compromisuri. 400 de angajaţi în două fabrici moderne din Olpe sunt responsabili pentru excelenta reputaţie.




Melinda Installateur
Catalog de produse


Login parteneri

Vreau să devin partener
Am uitat parola



 

 

Nume utilizator şi/sau parolă incorectă! Vă rugăm încercaţi din nou, sau utilizaţi linkul "Am uitat parola".

Înapoi la login

Pentru recuperarea parolei întocmiţi formularul

 

 

Înapoi la login  

Datele furnizate nu se găsesc în baza noastră de date!

Înapoi | Înapoi la login

Parola a fost trimisă la adresa de mail!

Înapoi la login

Abonare la newsletter

Curs valutar

pentru 22 mai 2012
1 EUR = 4.44 RON
1 USD = 3.48 RON
Arhivă